Cautare documente
Reseteaza formular
Au fost gasite 7490 rezultate pentru cautarea specificata. am cautat in 749.564 acte

Decizia 84/2015 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

...obligaţiilor de plată, în materia acordării despăgubirilor nu mai există un raport de proporţionalitate între motivul legitim invocat de statul român - necesitatea respectării ţintei de deficit bugetar asumate, prin aplicarea unei modalităţi de plată care să permită despăgubirea tuturor persoanelor îndreptăţite, şi tergiversarea plăţii despăgubirilor. Se mai susţine că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, neexecutarea unei decizii administrative care recunoaşte dreptul la despăgubire într-un cuantum pe care aceasta......art. 1 din Primul Protocol adiţional la aceeaşi Convenţie, iar condiţionarea efectuării plăţii de "existenţa disponibilităţilor financiare" este neconformă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Invocă cele statuate în acest sens în hotărârile din 1 decembrie 2005 şi 9 decembrie...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: miercuri, 8 aprilie 2015 in M.Of. 239 din 08-apr-2015

Decizia 75/2015 [A/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) şi (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003

...mod firesc, ulterior acestui moment, iar riscul devalorizării partidelor, în sensul supraaglomerării lor pe scena politică, nu mai subzistă în România anului 2014, astfel că şi mijlocul prevăzut de lege pentru contracararea acestuia a devenit caduc. În sprijinul argumentelor formulate, autorii excepţiei invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului de asociere, în special Hotărârea din 3 februarie 2005, pronunţată în Cauza......Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu împotriva României, şi Hotărârea din 11 octombrie 2007 pronunţată în Cauza Bozgan împotriva României, subliniind faptul că, la analiza necesităţii şi proporţionalităţii...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: marți, 21 aprilie 2015 in M.Of. 265 din 21-apr-2015

Decizia 1271/2009 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi art. 329 din Codul de procedură civilă

...acesteia susţine, în esenţă, faptul că prevederile criticate nu îndeplinesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate, consacrate atât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Păduraru contra României, 2005, Rotaru contra României, 2000, şi Sunday Times contra Regatului Unit, 1979), cât şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României (Decizia nr. 61/2007...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: marți, 10 noiembrie 2009 in M.Of. 767 din 10-noi-2009

Decizia 567/2007 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

...privind restituirea în natură a unui teren.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat contravine jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, exprimată în Hotărârea Radu împotriva României, din 2006, prin raportare la dispoziţiile art. 20 din Constituţie. În acest sens, arată că persoana îndreptăţită la restituirea unui......de lege criticat nu vine în contradicţie cu reglementările internaţionale ce ocrotesc dreptul de proprietate sau cu principiile exprimate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât însăşi instanţa de contencios european al drepturilor omului a...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: luni, 9 iulie 2007 in M.Of. 461 din 09-iul-2007

Decizia 500/2012 [A/R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. XVII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor

...de situaţiile în care se află persoane sancţionate contravenţional în temeiul altor acte normative. Aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 420 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 21 mai 2010, egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, iar unor situaţii diferite, justificate obiectiv......contravenţionale fără a intra în cercetarea fondului.Curtea constată că această conduită poate constitui premisa unor viitoare condamnări ale statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere jurisprudenţa acestei instanţe, respectiv Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: miercuri, 18 iulie 2012 in M.Of. 492 din 18-iul-2012

Decizia 737/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2012 privind unele măsuri în domeniul cultural

...de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei, întrucât scopul ordonanţei de urgenţă criticate este acela de restabilire a legalităţii. Astfel, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la condiţiile emiterii ordonanţelor de urgenţă, Preşedintele Senatului arată că până la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2012, Institutul Cultural Român funcţiona ca o instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Preşedintelui României, prin reorganizarea Fundaţiei Culturale Române......state, iar, pe de altă parte, la menţinerea unor disfuncţionalităţi referitoare la modul de organizare şi la funcţionarea Institutului Cultural Român."În continuare, Curtea urmează să analizeze relevanţa motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, prin prisma jurisprudenţei...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: miercuri, 3 octombrie 2012 in M.Of. 684 din 03-oct-2012

Decizia 54/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865

...din 21 octombrie 2010 să se extindă şi asupra cauzelor începute mai înainte de publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu sfidarea directă a jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional în materie.Autorii excepţiei de neconstituţionalitate mai arată că prin pronunţarea unei decizii în recursul în......ceea ce priveşte primul aspect, cel al competenţei conferite de legiuitor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de a unifica jurisprudenţa neunitară, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale atacate, prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: joi, 24 aprilie 2014 in M.Of. 301 din 24-apr-2014

Decizia 2/2012 [A] privind examinarea recursului în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Sesizarea nr. 12.422/2.874/111-5/2011, ''în vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi art. 127 din Codul penal, respectiv dacă transmiterea, potrivit dispoziţiilor legale în materie, a unui mandat european de arestare emis de către autorităţile judiciare române constituie sau nu o cauză specială de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei''

...Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, învederând că există o jurisprudenţa neunitară, în sensul că unele instanţe au apreciat că emiterea de către autorităţile române a unui mandat european de arestare constituie o cauză specială de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei, iar, dimpotrivă, altele au......din Codul penal, transmiterea, potrivit dispoziţiilor legale în materie, a unui mandat european de arestare emis de către autorităţile judiciare române constituie sau nu o cauză specială de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei.2. Examenul jurisprudenţialPrin recursul în interesul legii...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: vineri, 27 aprilie 2012 in M.Of. 281 din 27-apr-2012

Decizia 648/2022 [R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 68 [cu referire la introducerea alin. (5^6)-(5^9) în art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal] şi ale art. I pct. 107 (cu referire la art. 457 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal) din Ordonanţa Guvernului nr. 16/2022

...activitatea de legiferare, care, potrivit Legii nr. 24/2000, se realizează cu respectarea principiilor generale de legiferare proprii sistemului dreptului românesc. Or, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, prin reglementarea acestora, legiuitorul a impus o serie de......urgenţă într-un anumit domeniu (a se vedea Decizia nr. 249 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 31 mai 2018, paragraful 48). Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: luni, 19 decembrie 2022 in M.Of. 1219 din 19-dec-2022

Decizia 126/2023 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), ale art. 4 alin. (1) şi ale art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi ale art. 1 fraza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

...eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).15. Având în vedere considerentele de principiu consacrate în jurisprudenţa instanţei de control constituţional, anterior menţionate, Curtea reţine că eventualele critici referitoare la o interpretare într-un sens neconstituţional a......problemă de tehnică legislativă, domeniu în care legiuitorul este suveran, sens în care Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: luni, 10 iulie 2023 in M.Of. 628 din 10-iul-2023